07.12.2022
Home » Blog » Merită să cumperi o franciză sau să începi o afacere de la zero

Merită să cumperi o franciză sau să începi o afacere de la zero

E mai bine sa incepi o afacere de la zero sau sa cumperi o franciza, cum e mai avantajos. Unde investesti mai bine banii.

Îi auzi pe mulți spunând, mă duc în straintate, stau câțiva ani, strâng niste bani și deschid o afacere în România. Sau, fac un credit la bancă și investesc într-o afacere. Ce afacere, în ce domeniu? Ai mai făcut până acum?. Nu auzi niciun răspuns. Pentru că ani de zile este mai ușor să ne imaginăm din confortul canapelei, să visam privind un film la televizor sau cinema, cum vom fi bogați în urma investițiilor într-o afacere. Cinematografia mondială poartă o parte din vină. A făcut cel puțin doua rele, ne ține priponiți ore întregi în fața televizoarelor că să nu mai facem nimic în viață noastră și cel mai grav, ne inhibă dorința de a încerca în afaceri, de a reuși și trăi în viață reală succesul unei afaceri.

Preferăm canapeaua și trăirea prin intermediul unui actor care joacă rolul omului de afaceri, care reușește, are success.

Trăim imaginandu-ne asta, iar după terminarea filmului ne întoarcem în realitatea tristă și continuăm să visăm. Filmul face de fapt să consumăm senzația, trăirea de a avea propria afacere, este similar cu atunci când cumperi ceva ce iți dorești, fericirea durează câteva ceasuri după care dorința s-a stins. Ca să începi o afacere de la 0 iți trebuie întăi mentalitatea de om de afaceri, o formezi cu dorința de a vrea să faci profit, să iți faci o viață după nevoile tale, să iți creezi capacitatea financiara de a-ți îndeplini dorințele. Dar trebuie să fii pregătit pentru greutăți, să riști sume de bani când începi o afacere de la 0. În primul rând pentru că urmează să creezi un brand de la zero, să oferi un serviciu sau un produs, să investești în marketing să fii cunoscut, atât online cât și offline. Trebuie să ai răbdare, să crești în timp. Fiecare leu câstigat să îl întorci în afacere, cel puțin câțiva ani până când întărești poziția pe piață și începi să ai un trend crescător. Dar trebuie să ai răbdare și trebuie să îți asumi riscul unui eșec. Produsul sau serviciul tău poate să nu fie atractiv și să pierzi bani. Dar exista și posibilitatea să ai un risc calculat investind în francize.

Afacerile în franciză au o strategie de business bine pusă la punct , testată și validată de piață

Antreprenorul nu primește doar dreptul de a folosi o marca de notorietate, ci și un know-how consistent de cum să folosească eficient afacerea. Cel care cumpără o franciză beneficiază de un training la sediul companiei francizoare despre tot ce presupune managementul și primește informații specializate legate de toate aspectele afacerii. Asta este și motivul pentru care unele persoane preferă să preia o franciză, în loc să lanseze o companie pe cont propriu.

Sumele plătite pentru preluarea unei francize variază foarte mult în funcție de domeniul de activitate

Trebuie să adaugăm că sumele de investit țin și de tipul francizei, de mărimea spațiului. Un exemplu, o franciză din domeniul retail poate implica sume de cel puțin 50.000 de euro – 70.000 de euro pentru un magazin de 100 mp, dar sunt și francize ce presupun suprafețe mai mici de 20 mp – 30 mp pentru care investiția inițială poate scădea în jurul a 10.000 de euro.

Recomandarea este să faceți o căutare de informații amănunțite, dar pregătiți-vă pentru o dedicare 100%. În fond, sunt banii dumneavostra în joc. Sunt câteva platforme unde puteți vedea mai multe tipuri de francize. De ex: www.francize.ro sau https://franchising.info.ro/ Aruncați o privire, stați și analizați, asumați-vă riscul dar bucurați-vă de un success obținut pe brațul și mintea dumneavoastră, nu mai lăsați filmele să vă “fure” placerea de a trăi viața.

Abonează-te la newsletter