09.12.2022
Home » Blog » „Nu cheltui mai mult decât produci”, o spune omul care a construit o afacere de 25 de milioane de euro

„Nu cheltui mai mult decât produci”, o spune omul care a construit o afacere de 25 de milioane de euro

E ușor să visăm mașini de lux, case „îmbrăcate” în marmură cu piscine și elicoptere. E ușor pentru că asta vedem la televizor de pe canapea. Nu există serial de televiziune, ori film în care vezi cum unii conduc imperii financiare de sute de milioane de euro. Îi vezi coborând din limuzine sau mașini cu prețul cărora poți cumpăra comune întregi în România. Totul pare atât de simplu. Dar ce nu se vede în film este drumul până acolo. Noroiul e mai aproape de bocanc decât asfaltul de pantof. Cum vede banii un om care a atins 25 de milioane de euro cifra de afaceri, pornind de la un mic magazin de numai 48 de metri pătrați? Culmea, într-un oraș care nu se vede pe harta economică a României? Un om care a devenit unul dintre cei mai mari retaileri independenţi din România după cifra de afaceri. 

„În business am fost autodidact. În 1995-1996 am pornit afacerea cu 7000 de dolari, era o sumă mare pentru mine la vremea respectivă. Am fost extrem de perseverent și am reinvestit, absolut tot profitul , în business. Nu am scos nimic din afacere”

spune Feliciu Paraschiv, fondatorul retailerului Paco Supermarket

Ce a făcut cu banii câștigați?

Atenție la anul în care a început, vorbim de 1995, cu 27 de ani în urmă, când încă în România mirosea a comunism. Și toți banii câștigați i-a reinvestit în business. Feliciu Paraschiv, fondatorul retailerului Paco Supermarket, un business cu afaceri de peste 25 mil. euro în 2021 pornea în 1995 un business în domeniul comerțului. S-a întamplat în orașul Odobești din Vrancea, unde a deschis un magazin de doar 48 de mp.

„Am învățat cât mi-a fost nevoie să înțeleg o afacere, restul îl fac oamenii specializați. Vorbesc de experți contabili, șefi contabili, economisti. Partea de aprovizionare am lăsat-o la mâna altcuiva acum. Am început ușor eu cu aprovizionarea, treptat am lăsat oameni specializați. La momentul actual avem oameni specializați în toate ramurile principale ale business-ului Paco.”

a adăugat Feliciu Paraschiv

A construit o rețea de 16 magazine

Această gândire l-a ajutat mult. A reușit să construiesca un lanţ de magazine ce numără în prezent 15 unităţi pe format mic în Vrancea şi un cash&carry în acelaşi judeţ. Această ultima Investiție include un depozit logistic, magazinul cash&carry și birourile, s-a cifrat la 2 milioane de euro, iar suprafața centrului și a magazinului fiind de 2.400 de mp. Dar cum a făcut profit de-a lungul anilor. Secretul stă în această mentalitate de a face plata furnizorilor pe loc, pentru a obține discount-uri mari.

„Noi avem un sistem de business cu plata mărfurilor imediat la livrare pentru a obține avantaje materiale importante  din partea furnizorilor. Sunt șocați aproape în momentul în care noi le achităm și le impunem în contracte să treacă plata pe loc la termenul de plata. Asta ne-a adus nouă avantaje materiale destul de substanțiale cu care reușim să ne dezvoltăm și să menținem un nivel de prețuri destul de mic față de retail-ul internațional.”

a explicat Paraschiv

I-au trebuit 27 de ani ca să ajungă la o asemenea dezvoltare

Visul de a deveni bogat peste noapte trebuie regândit. Secretul afacerii sale stă în aceste ultime cuvinte, sunt vorbele pe care le-a urmat Feliciu Paraschiv în acești 27 de ani în care a construit o afacere de 25 de milioane de euro.

„Aș vrea să dau un sfat foarte simplu, care e valabil nu numai în business  ci și în viață de zi cu zi. Întodeauna trebuie să cheltuim mai puțin decât producem. Asta e cea mai simplă ecuație a economiei, că să zic așa. În momentul în care începi să cheltui mai mult decât ai produs , într-o lună, într-un an, într-o zi , deja intri pe o pantă negativă, te apropii de faliment și ca persoană fizică și ca societate. În primul rând cheltuie mai puțin decât produci. În al doilea rând reinvestește diferența . Nu în mașini scumpe, nu în case, nu în vile, reînvestește în ceva productiv care mâine îți va aduce din nou profit și va duce la creșterea business-ului tău.

a incheiat Feliciu Paraschiv, fondatorul retailerului Paco Supermarket

Abonează-te la newsletter